Sorel State este un jucător de poker care în ultimii ani a demonstrat prin rezultatele foarte bune obținute la turneele live că este pe cale să devină un jucător emblematic pentru pokerul românesc. E posibil chiar să devină primul român care să cucerească o brățară WSOP Main Event. Are toate atuurile necesare. Vă propun să aflăm mai multe despre reușitele sale și despre planurile de viitor în interviul următor.

Felicitări pentru rezultatele remarcabile pe care le-ai avut în ultimul an de zile cu câștigarea turneului Event#29 de la EPT Monte Carlo din aprilie anul trecut, cu câștigarea turneului PokerStars de la Campione din luna martie anul acesta și apoi victoria din Cipru de la Merit Poker Carmen. Toate demonstrează că ești un jucător consacrat. Putem spune acum că ești un jucător complet care se poate bate cu orice jucător profesionist de poker din circuitul mondial?
Da, putem spune :))). Putem spune că-s o persoană care iubește acest joc minunat și când e vorba de o pasiune o faci indiferent de adversități ( jucători sau alte “obstacole”). Niciodată n-am avut această convingere că jucătorii reprezintă marea provocare, ci doar modul în care te privești, te tratezi sau te consideri pe tine în raport cu ceilalți. Așadar, dacă îți respecți pasiunea și te joci (evident,responsabil în bankroll) nu au niciun sens insistențele de rezultat sau cu cine joci/ ce turneu joci. Joci doar că îți place să joci și atât.
Simți că ai suficientă experiență pentru a te gândi la posibilitatea unei brățări de campion WSOP curând?
De vreo câțiva ani mă duc și joc vara în Vegas la WSOP, iar eu mă simt pregătit din toate punctele de vedere și când îmi va fi dat să câștig o brățară WSOP desigur că o voi primi cu brațele deschise.
Unde crezi că ai câștigat un plus în jocul tău în ultima vreme: încredere în tine, experiență, știința jocului, sau altceva…?
O întrebare foarte bună care mă pune puțin pe gânduri. Nu cred că am un capitol anume la care am făcut îmbunătățiri dramatice, ci îmi place să cred că am lucrat la toate capitolele aproape în aceeași măsură și toate au crescut, aspect care evident vine la pachet și cu o maturitate în ceea ce fac.
Ai făcut vreo schimbare în ultima vreme în felul în care abordezi turneele sau modul tău de joc sau de pregătire? Ai vreun program nou pe care-l urmezi?
Nu am schimbat absolut nimic. Eu am o rutină, niște obiceiuri pe care le fac aproape zilnic. Mai simplu spus, tot ce fac, o zi obișnuită din viata mea e compusă exclusiv din pasiunile mele, din ceea ce ador să fac. Iar acestea variază din a mă bucura de o dimineață liniștită cu o carte bună și un espresso, mâncare sănătoasă, sport, studiu și după-amiază cu fetele mele. Programul este foarte simplu și frumos adaptat ca să nu mă simt deloc copleșit.
Ai ajuns pe locul 7 All Time Money List Romania pe Hendonmob cu câștiguri de aproape 2 milioane de dolari. Care e obiectivul tău pe termen lung?
Am renunțat de ceva timp să-mi mai setez obiective. Pur și simplu știu că ceea ce fac pentru mine mă duce într-o direcție care îmi place și orice doresc să schimb/adaug sau să scot din programul meu o fac cu mare lejeritate. Deocamdată îmi place să călătoresc cu familia și prietenii mei și să îmbin pokerul cu vacanța. Simt că tot anul este ca o vacanță cu acest stil de viață și efectiv nu are niciun sens pentru mine să-mi setez obiective, ci doar să respect acest flow pe care sunt, îl las să mă ducă unde consideră el că-mi va fi mie mai bine.
În online unde mai joci și cu ce rezultate?
Nu mă joc online. Prefer să dorm nopțile decât să joc online poker așa cum făceam odinioară.

Poate fi piața americană un obiectiv pentru tine? Să te vedem jucând mai des turnee WPT sau WSOP sau turnee cash in America? Ți-ai propus așa ceva?
Așa cum am răspuns mai sus, din 2019 mă duc la WSOP în fiecare vară.
Ai 10 ani de profesionist în ale pokerului. Cum crezi că s-a schimbat/evoluat pokerul în România și în lume în acest timp?
A evoluat incredibil, și aici mă refer la cel live. În toate țările efectiv pokerul live a explodat, ceea ce este fantastic. Sper ca și România să evolueze pentru că direcția luată de câțiva ani nu este fantastică.
La ultimul tău interviu pentru Casino Inside spuneai că speri ca pe viitor să te transformi într-un jucător recreațional. Rămâne un deziderat pentru tine?
Desigur. Însă pot spune că de aproximativ 2 ani sunt într-o poziție care reflectă o zonă mixtă a mea în sensul că nu-s full time pro, însă nicidecum retras, deoarece joc live destul de mult, plus că sunt foarte curios constant să-mi îmbunătățesc și să lucrez la jocul meu ca să fiu la zi cu noile adaptări și tendințe.